Acasa / Afaceri / 9 din 10 locuitori de la tara isi doresc sau le-ar placea sa ajunga persoane importante
giving

9 din 10 locuitori de la tara isi doresc sau le-ar placea sa ajunga persoane importante

Potrivit unei cercetari asupra nevoilor de formare si consultanta ale intreprinzatorilor si a celor care doresc sa initieze o afacere in mediul rural, circa 9 din 10 locuitori de la tara isi doresc sau le-ar placea sa ajunga persoane importante.

25,7% dintre cei chestionati isi doresc mult sa devina persoane importante, 42% simt deseori nevoia de a ajunge cineva, 21,1% spun ca le-ar placea sa devina cineva, in vreme ce 8% nu se gandesc la acest lucru.
Intreprinzatorii si lucratorii din mediul rural au nevoie de o mai mare independenta, putini fiind cei carora le place sa depinda de altii. Doar salariatii din domeniul privat, agricultorii si cei trecuti de 40 ani nu sunt atat de deranjati de faptul ca au un sef.

In ceea ce priveste riscul de a esua cu afacerea, acesta ii tine departe pe destul de multi de lumea afacerilor. La femei teama e chiar mai mare si creste odata cu varsta. Cei mai multi dintre cei care vor sa inceapa o afacere, 41,2%, accepta esecul cu prudenta, 36,6% nu se gandesc la un esec atunci cand intreprind ceva, iar 16,6% spun ca nu ii sperie deloc esecul.
Agricultorii si functionarii publici isi doresc si ei sa porneasca o afacere, dar vor, mai degraba, sa-si rezolve nevoile financiare.

Atitudinea fata de nou este pozitiva la aproape toti potentialii intreprinzatori de la tara. Contrar perceptiei despre conservatorismul rural, cercetarea arata o mare deschidere a antreprenorilor catre nou. Gandul ca ar putea deschide o afacere produce la multi dintre ei acceptarea noutatii in viata lor.

La cercetarea sociologica realizata in cadrul proiectului strategic „Rural-Manager” au participat 942 de antreprenori si potentiali intreprinzatori din 493 localitati din zonele Nord-Est, Centru si Sud-Est din Romania. Cercetarea a fost realizata in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU, care e
cofinantat din Fondul Social European, „Investeste in oameni!”

Despre bzadmn

Cititi si

calitatea-produselor-si-serviciilor-ciudin-elena-20-728

Ecologia, serviciile si IT-ul, domenii recomandate pentru afaceri

Reprezentantii patronatelor considera ca pot fi deschise afaceri rentabile chiar si in vreme de criza …